Fost antrenor la Universitatea Craiova în anul 2010, olandezul Mark Wotte a acordat un interviu în care a vorbit despre situația de la echipa olteană.
„Îmi pare foarte rău că Universitatea Craiova a retrogradat și sunt solidar cu tristețea fanilor și a jucătorilor echipei. Cred că strategia aceasta de a schimba antrenorul la fiecare trei sau patru luni, așa cum s-a întâmplat în ultimii câțiva ani, este principalul motiv pentru situația în care a ajuns echipa. Nici un antrenor nu poate avea rezultate bune dacă nu are susținerea finanțatorului sau a președintelui sau dacă acesta hotărăște să concedieze antrenorul după unu sau două rezultate proaste, doar pentru că este de părere că știe mai multe lucruri din punct de vedere tactic. Este un exemplu de management foarte prost”, a spus Wotte pentru gds.ro
Antrenor la Ismaily, în Egipt, Wotte crede că vina pentru situația de la echipă îi aparține lui Adrian Mititelu.
„Chiar dacă l-ar avea alături pe cel mai bun antrenor, tot crede că el știe mai mult despre fotbal, iar aceasta este greșeala lui cea mai mare. Sunt sigur că iubește fotbalul și sunt sigur că iubește Universitatea Craiova. Într-un fel, chiar îmi pare rău de Mititelu, însă are în jurul lui oameni care nu îl sfătuiesc cum trebuie”, a mai spus Wotte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER